Activând de ceva timp pe piața serviciilor de curățenie din Chișinău, am întâlnit numeroase cazuri. Am curățat apartamente, case, birouri și spații comerciale, de la intervenții simple de întreținere până la lucrări deosebit de dificile. Dar uneori întâlneam situații care ne impresionau în mod special.
Persoanele aflate în aceste situații, din cauza dizabilităților, erau nevoite să petreacă cea mai mare parte a timpului în locuințele lor, care, din aceleași motive, nu mai puteau fi îngrijite corespunzător. De obicei eram contactați de rude sau, uneori, de vecini. În unele cazuri reușeam să îmbunătățim condițiile de trai, în altele, cei apropiați descopereau starea locuinței prea târziu.
După mai multe discuții în echipă, am decis să acționăm. Aceste persoane au nevoie de un mediu curat, sănătos și plăcut, însă de cele mai multe ori nu dispun de resursele financiare necesare pentru a apela la o echipă profesionistă. Astfel, am hotărât să oferim ajutor gratuit, intervenind în câteva cazuri lunar.
Prima beneficiară a fost doamna Tatiana. La 87 de ani, nu mai avea pe nimeni apropiat. Doar vecina sa, Ana, la fel în vârstă, o mai ajuta din când în când cu mesele și spălatul rufelor. Locuința era acoperită de un strat gros de praf pe mobilă, ferestre, pervaze și alte suprafețe, iar aerul devenise greu și apăsător.
Am efectuat curățenia ca oricărui alt client: am spălat ferestrele, am aspirat covoarele și mobila tapițată, am curățat petele persistente și am eliminat praful și mucegaiul ascuns.
Doamnele au fost extrem de încântate de rezultat. Prin acest gest simplu, le-am oferit siguranță, o stare fizică și emoțională mai bună și sentimentul că sunt în continuare îngrijite și prețuite. În același timp, experiența a consolidat spiritul echipei, care s-a simțit mândră să contribuie la o cauză socială.
Deoarece suntem activi pe rețelele de socializare, am ales să folosim aceste platforme pentru a ajunge la cât mai mulți oameni. Documentăm fiecare caz pe paginile noastre de Instagram, Facebook și TikTok, iar o parte dintre persoanele ajutate ne-au găsit chiar prin aceste postări – fie direct, fie cu ajutorul asistenților sociali. Chiar și acum, dacă știți persoane vulnerabile pe care am putea ajuta, ne puteți scrie pe rețelele sociale sau contacta la numărul de telefon afișat pe site-ul nostru web homecleaning.md. Analizăm fiecare solicitare și intervenim acolo unde putem aduce cea mai mare schimbare.
La momentul redactării acestui articol, campania de curățenie caritabilă împlinește jumătate de an, perioadă în care am reușit să ajutăm peste 10 persoane. Un număr mic, dar cu un impact imens pentru fiecare dintre ele. Continuăm această inițiativă pentru că vedem rezultatele – o stare de sănătate mai bună și o atitudine mai pozitivă față de viață a persoanelor ajutate. Vă mulțumim tuturor celor care ne sprijină. Împreună putem face Moldova un loc mai curat și mai binevoitor!